sâmbătă, 12 decembrie 2015

Nivea Creme vs Dove intensive nourishing


        Hello! Pentru astăzi n-am apucat să mă uit prea în amănunt peste revistele Lidl, așa încât am hotărât să mai compar două produse care m-au intregat mai mult sau mai puțin. Produsele de astăzi fac parte din categoria cremelor de mâini, mai precis Nivea Creme și Dove intensive nourishing.
        Crema celor de la Dove am achiziționat-o undeva pe sfârșit de iunie sau început de iulie din Auchan, era la vreo 6 lei și ceva, maxim 7 lei, așa încât mi-am zis c-ar fi păcat să nu mă folosesc de ocazie, îmi părea un preț destul de bun pentru un produs Dove. Chiar mi-a plăcut crema aceasta, și-a făcut treaba cu prisosință, îmi hidrata bine mâinile având în vedere că am trecut și printr-un episod de descuamare destul de evident al palmelor, plus că m-a ținut undeva la 5 luni dar asta în condițiile în care n-a fost singura cremă de mâini pe care-am folosit-o în acest interval.
         Crema de la Nivea am primit-o de curând de la mama, dar era începută și am fost conștentă de acest lucru. Nici mamei nici mie nu ne place crema aceasta. Nu știu cât costă crema, dar pot să pun pariu că e cumpărată din Carrefour-ul din Lotus. Sinceră să fiu, nu aș da mai mult de un leu pe produsul ăsta. Crema are o consistență dubioasă, e foarte grea în sensul că trăbă s-o frec bine până să-mi intre cu chiu cu vai în piele, dar nici după asta nu-și prea face treaba, nu-mi prea hidratează mâinile plus c-o simt cumva grea. Deci e un alt produs Nivea care mă dezamăgește.
        Sinceră să fiu, chiar mă șochează diferența între cele două produse. Amândouă aparțin unor mărci arhicunoscute despre care bănuiesc că investesc o mare parte din prețul produsului în marketing, dar una dintre creme funcționează foarte bine și chiar își merită prețul mai piperat puțin, în schimb, cealaltă cremă e de tot râsul, să nu folosesc alt termen mai urât aici.
        Voi ce ziceți? Ați mai pățit asemenea situație, un produs de la o marcă cunoscută să vă dezamăgească iar un produs similar de la o altă marcă arhicunoscută să vă fie util?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu