sâmbătă, 2 ianuarie 2016

De ce nu recomand magazinul Naturlich

        Hello! Vă povesteam miercuri c-aș avea de ce să mă plâng de un magazin. Ei bine, este vorba despre magazinul de mobilă Naturlich din Era Shopping Park (se vrea a fi un mall de la periferia Oradiei).
        Am motive să mă plâng de personalul de deservire al magazinului și de mentalitatea magazinului per ansamblu, nu de oamenii care transportă marfa sau de cei care vin la montaj.
        Mica mea istorisire începe în data de 23 noiembrie 2015 când am intrat în magazin cu gândul de a-mi lua mobilă pentru un întreg apartament (excepție făcând doar baia) de două camere. Mi-a plăcut faptul că magazinul e mare și au foarte multă mobilă la dispoziția clientului. Chiar îmi găsisem toată mobila de care aveam nevoie acolo. Până aici n-am avut nicio problemă.
         Problemele au început atunci când am ajuns la capitolul plată și data la care să se livreze și monteze mobila. O parte din mobila pe care o doream eu nu mai era pe stoc, mai existau strict doar alea care erau expuse în magazin, iar șefa de magazin a refuzat să ni le dea pe acelea expuse în magazin cu toate că eu le spusesem că-mi asum pe propria răspundere eventualele daune cauzate de faptul că fuseseră expuse în magazin.
        Toate bune și frumoase, am mers la un alt magazin de unde mi-am găsit doar mobila de camere, și tot așa am pățit cu un colțar, produsul expus să fie singura bucată disponibilă. Doar că aici, la Laguna, vânzătoarea s-a dat peste cap și a putut să ne dea colțarul expus dacă ne convenea.


        Negăsind mobilă de bucătărie în Laguna m-am întors în Naturlich și am achiziționat ce mi-a plăcut acolo. Toate bune și frumoase, plătim ce avem de plătit și stabilim și datele de livrare a mărfii și de montaj. Al doilea lucru care nu mi-a plăcut la Naturlich e „politica” legată de băgatul mobilei în casa omului (nu găsesc alt termen pentru acțiune): personalul magazinului doar îți livrează marfa în fața casei / blocului, li se fâlfâie de cum o bagi în casă sau cum o urci la etajul 10 (sau etajul 3 în cazul meu) unde ți-e apartamentul.
        Al treilea lucru care m-a enervat de data aste e faptul că deși mobila mi-a fost livrată atunci când am convenit, cei care trebuiau să îmi montaze mobila n-au apărut nici la 11 zile de când ar fi trebuit să vină să mi-o monteze, așa că eu a trebuit să-mi pierd o după-amiază (asta din cauza faptului că a trebuit să schimb două autobuze s-ajung de la părinții mei în Era Shopping Park) să merg să văd ce mama nevoii de nu mai dau niciun semn de viață montatorii. În magazin mare mirare, duduile (mademoiselle-le) cică că nici nu li s-a raportat că la montaj am fost lăsată pe dinafară, cu, să zicem, scuzele de rigoare și că e vina magazinului, și am convenit la o dată anume.
         Al patrulea lucru care m-a deranjat a fost faptul că, deși oamenii de la montaj au venit atunci când trebuiau să vină, am descoperit faptul că nu mi s-a livrat toată mobila care trebuia să mi se livreze: blatul era la nevoia-n praznic cine știe pe unde (când s-a sunat la magazin să se raporteze că lipsește blatul, mademoiselle cică că l-am ridicat noi cu o seară înainte de la magazin, și aici e întrebarea mea: bun, cum l-am luat noi când suntem la cheremul transportului în comun?), plus că din șase scaune câte am plătit or fost livrate abia patru, și din alea patru doar trei aveau șuruburile necesare pentru a fi asamblate.
         Al cincilea lucru e faptul că, deși scaunele mi-au fost livrate într-un sfârșit, blatul nu mi-a fost livrat (edit în 06 februarie 2018) niciodată, în locul blatului mi s-a dat o scândurică din același material din care e confecționată mobila.


         Deci, am cinci motive foarte bune să nu-mi mai trebuiască nici măcar s-aud de Naturlich. Măcar cinci motive foarte bune.
         A mai păţit careva dintre voi să aibă asemenea probleme cu vreun magazin de mobilă? Cu care magazin?
         Sunt foarte curioasă dacă eu am fost o ghinionistă sau i s-a mai întâmplat și altcuiva să aibă probleme cu magazinele de mobilă.

3 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Nu știu dacă se mai poate face ceva cu OPC-ul, dar prin intermediul acestui articol sper să pun în gardă orădenii care vor să facă achiziții de la ei.

      Ștergere