Hire Me Direct

joi, 20 iulie 2017

Review: Șamponul Nivea Hairmilk pentru păr normal


Hello! Cum mai sunteți?
Se putea să nu vreau și eu să încerc noua gamă Hairmilk de la Nivea? 
Mi-am propus să îmi iau doar o variantă travle size, spunându-mi c-o să-mi ajungă pentru vreo 2 spălări pe cap, asta și datorită faptului că eu mă șamponez de 2 ori că, mnoa, posesoare de păr mixt.
Am fost la un moment dat prin Kaufland și am pus laba pe un travel size din această gamă Hairmilk, doar că nu aveau decât formula pentru părul de grosime normală, iar al meu e foarte subțire
Cei 50 ml mi-au ajuns pentru 3 spălări pe cap, mai mult decât anticipam, plus că mi-a mai rămas ceva pe fundul sticluței, cantitate numai bună de folosit pe burețelul de fond de ten și pe pensule.
Ca efect, mi-a îngrășat părul, trebuia să mă spăl din 2 în 2 zile. Plus că vârfurile trebuiau tratate cu masca Loncolor Natura cu ulei de măsline, balsamul reparator Kallos GoGo n-a făcut față. Ceea ce mie mi se pare aiurea, trebuia să fie un șampon destinat părului uscat și degradat. Și nu în ultimul rând, după a treia spălare am simțit cojițe pe scalp, deci un mare NU produsului. N-o să recumpăr produsul nici în format travel size nic în format mai mare.
Nota mea: 3 / 10.

duminică, 16 iulie 2017

Review: EDP Avon Perceive


       Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să vă scriu câteva cuvinte despre o apă de parfum de la Avon pe care o am acum în colecție, și anume Perceive.
       Conform Notino, notele de vârf sunt reprezentate de piper și frezie, ca note de mijloc regăsim ylang-ylang, gardenie, prună și garoafă iar ca nete de bază avem vanilie, mosc și lemn de santal.
        La Avon găsți această apă de parfum cu 49 - 50 delei, iar pe Notino am văzut-o și la 46 pentru 50 ml, acum aceste prețuri sunt foarte orientative, depinde foarte mult de ce oferte prindeți.
      Personal, mie mi se pare că produsul are o aromă oarecum clasică și elegantă, e un pic cam alegantă pentru stilul meu, dar mă bucură foarte mult să am parfumul acesta în colecția mea; uneori chiar mă face să visez aroma lui.
        Notele de bază le mai percep la 3 - 4 ore după aplicare. nu știu exact cât de mult îl simt ceilalți pe mine.
       Sunt relativ încântată de parfum și categoric își are locul în colecția fiecăreia dintre noi din cauza aerului elegant.
          Nota mea pentru această EDP Avon: 8.5 / 10.

vineri, 14 iulie 2017

Preferatele lunii iunie 2017


Hello! Cum mai sunteți? 
Pentru astăzi vi-am pregătitși mini-articolul cu preferatele lunii iunie, mai ales pentru cei care nu mă urmăriți pe Youtube, dar o faceți aici.
Dacă vi se pare că mă uit ciudat, sunt fără ochelari tot clipul, iar faza vi-am explicat-o prin primăvară într-un weekly vlog.

miercuri, 12 iulie 2017

Review: Gel de duș B.U. bodystories


Hello! Cum mai sunteți?
După dezmățul cu multe geluri de duș în variantă normală sau chiar de acelea mari de 750 ml, am ajuns să mă urăsc și să am nevoie de un mic imbold pentru a continua să le folosesc pe acelea, așa că am achiziționat niște geluri de duș în variantă travel size de 50 ml sau 75 ml.
Acest micuțel gel de duș de la B.U. l-am cumpărat din Kaufland la vreo 3 lei sau pe aproape. Ar avea în compoziție ulei abyssinian și extract de orhidee.
Ca efect, nu am observat nimic deosebit, nu mi-a uscat pielea, dar nici nu mi-a hidratat-o în plus față de ceea ce exista deja. Ceea ce m-a deranjat în anotimpul călduros e faptul că are un miros foarte dulce, eu îl văd potrivit perioadei acelea de toamnă când în apartament e rece dar încă nu s-a dat drumul la căldură.
Probabil voi recumpăra gelul de duș în variantă normală dacă îl găsesc în perioada respectivă.
Nota mea pentru el: 9 / 10.

sâmbătă, 8 iulie 2017

Review: Spumă de curățare a feței de la Avon True Nutraeffects


Hello! Dacă mi-ați văzut clipul cu cumpărături, ați constatat faptul că am 3 produse pentru curățarea feței de la Avon, gama True Nutraeffects. Așa încât azi vă scriu câteva cuvinte despre spuma de curățare a feței.
Produsul vine într-o sticlă de 150 ml, care e albă și umplută aproape până sus cu un lichid incolor; așa zisa „minune” se întâmplă când apeși pe pompiță și iese o spumă.
Ca și în cazul celorlalte două produse, nu veți găsi instrucțiuni în limba română pe ambalaj, dar în csazul de față e mai rău că nu găsești deloc instrucțiuni. Scrie doar ce fel de produs e și pentru ce tip de ten e, sunt 3 - 4 cuvinte în mai multe limbi, printre care și româna.
Personal, de produsul acesta sunt cel mai dezamăgită deoarece trtebuia să fie pentru tenul gras dar nu matifiază cu nimic mai mult ca celelalte 2 produse. Și are același parfumul cu celelalte 2 produse. Iar ca dozaj, mie-mi ajunge o singură pompiță pentru toată fața.
Când le-am cumpărat eu, costa 11 lei, când am făcut research-ul pentru articol n-am găsit spuma pe site-ul celor de la Avon. În schimb, în campania C10 (6 - 26 iulie 2017) costă 15 lei, informație găsită în catalog.
Nota mea pentru produs: 6 / 10.

joi, 6 iulie 2017

Review: Apa micelară Garnier Pure Active


       Hello! Cum mai sunteți? Tot din categoria articolelor programate face parte și postarea de azi, cea despre apa micelară Garnier Pure Active.
        Eu am cumpărat-o din Auchan cam pe la început de iunie, dacă-mi amintesc bine, defapt căutam micelara lor proprie dar numai n-o mai găsesc, produsul căutat de mine parcă a intrat în pământ și nu mai vrea să se ivească.
      Micelara mea are 400 ml iar în Auchan costă aproximativ 18 lei. Se mândrește că e potrivită pentru ten mixt, gras sau sensibil dar nu văd cum ar fi potrivită tocmai pentru cele 2 extreme. E destinată atât feței, cât și ochilor și buzelor, trebuind să demachieze, curețe și să purifice.
      Ce am observat eu: cu toate că la capitolul machiaj în general nu are mari probleme, la rimel waterproof are ceva de tras, cu toate că fiind micelară nu ar trebui. Nu am observat usturimi. Are, totuși, alcool, nu mi se pare ok alcoolul la ten sensibil, dacă până și tenul gras poate fi uscat temporar de alcool. Așa încât versiunea asta nu prea e de recumpărat.
         Nota mea: 6 / 10.

miercuri, 5 iulie 2017

Ce-am mai făcut săptămâna ce-a trecut #61 (aka Weekly Vlog #21)


        Hello! Cum mai sunteți?
      Scuzați întârzierea, aseară, la un moment dat, aveam în minte să încarc clipul pe Youtube și să scriu & public postarea de față, doar că, la un moment dat, am uitat complet de toată tărășenia deoarece îmi făceam prezentarea PowerPoint pentru disertația de azi.

        Dar, am ajuns și eu să fac, cu întârziere, ce trebuia să fac.

duminică, 2 iulie 2017

Review: Crema (gelul) de duș Nivea care & roses



       Hello! Hello! Cum mai sunteți? Dacă tot e vară și unii sunt în vacanță iar alții vor avea concediu, m-am gândit eu într-o bună zi să-mi creez niște postări și să le programez, dacă tot am prins o zi mai leneșă la dizertații.
      Pentru această postare m-am gândit să vă scriu câteva cuvinte despre gelul sau crema de duș Nivea care & roses; nici eu nu știu dacă ar trebui să fie o cremă sau un gel de duș. Cert îi faptul că produsul are o consistență foarte lăptoasă cu miros de migdale, după nasul subsemnatei, dar se menționează pe ambalaj că are în compoziție și lapte de migdale, deci de acolo mirosul.
      La capitolul hidratare, stă ok până în momentul în care transpir (ca un bărbat aș putea scrie, de altfel, și e enervant) și s-a dus și hidratarea. Iar situația asta nu mi se pare prea normal, dar mai mult eu nu mai am ce face.
       Menționez că recipientul meu are 750 ml și l-am cumpărat cu 14,90 lei din Oradea, magazinul se numește Magnetic și se află lângă Spitalul Pelican, peste drum de Piața din Rogerius. Mi se pare scump pentru ce face, defapt.
       Nota mea: 7,5 / 10.